What do you think?
Rate this book
Noces
Ce recueil se compose de quatre essais écrits en 1936 et 1937, publiés en 1950.
Noces à Tipasa évoque un «jour de noces avec le monde». Sur la plage de Tipasa, dans les odeurs sauvages de l'été d'Algérie, un jeune homme, fils d'une «race née du soleil et de la mer», chante sa joie de vivre dans la beauté et son orgueil de pouvoir aimer sans mesure.
Le vent à Djemila. Au crépuscule, dans le décor tragique d'une ville morte traversée par le vent, l'auteur exprime sa «certitude consciente d'une mort sans espoir». Mais l'horreur même de cette mort ne l'en distraira pas. Jusqu'au bout, il sera lucide.
L'été à Alger. Description psychologique d'une ville sans passé qui ignore le sens du mot vertu, mais qui a sa morale et où les hommes trouvent «pendant toute leur jeunesse une vie à la mesure de leur beauté».
Le désert. Partant de la leçon des grands peintres toscans, l'auteur s'approche de cette «double vérité du corps et de l'instant... qui doit nous enchanter mais périr à la fois». Il découvre que l'accord qui unit un être à sa vie, dans un monde dont la beauté doit périr, est la «double conscience de son désir de durée et son destin de mort». Notre salut est sur la terre où le bonheur peut naître de l'absence d'espoir.
Noces à Tipasa évoque un «jour de noces avec le monde». Sur la plage de Tipasa, dans les odeurs sauvages de l'été d'Algérie, un jeune homme, fils d'une «race née du soleil et de la mer», chante sa joie de vivre dans la beauté et son orgueil de pouvoir aimer sans mesure.
Le vent à Djemila. Au crépuscule, dans le décor tragique d'une ville morte traversée par le vent, l'auteur exprime sa «certitude consciente d'une mort sans espoir». Mais l'horreur même de cette mort ne l'en distraira pas. Jusqu'au bout, il sera lucide.
L'été à Alger. Description psychologique d'une ville sans passé qui ignore le sens du mot vertu, mais qui a sa morale et où les hommes trouvent «pendant toute leur jeunesse une vie à la mesure de leur beauté».
Le désert. Partant de la leçon des grands peintres toscans, l'auteur s'approche de cette «double vérité du corps et de l'instant... qui doit nous enchanter mais périr à la fois». Il découvre que l'accord qui unit un être à sa vie, dans un monde dont la beauté doit périr, est la «double conscience de son désir de durée et son destin de mort». Notre salut est sur la terre où le bonheur peut naître de l'absence d'espoir.
112 pages, Paperback
First published May 1, 1939
About the author
Albert Camus
890 books32.5k followersWorks, such as the novels
The Stranger
(1942) and
The Plague
(1947), of Algerian-born French writer and philosopher Albert Camus concern the absurdity of the human condition; he won the Nobel Prize of 1957 for literature.
Origin and his experiences of this representative of non-metropolitan literature in the 1930s dominated influences in his thought and work.
He also adapted plays of Pedro Calderón de la Barca, Lope de Vega, Dino Buzzati, and Requiem for a Nun of William Faulkner. One may trace his enjoyment of the theater back to his membership in l'Equipe, an Algerian group, whose "collective creation" Révolte dans les Asturies (1934) was banned for political reasons.
Of semi-proletarian parents, early attached to intellectual circles of strongly revolutionary tendencies, with a deep interest, he came at the age of 25 years in 1938; only chance prevented him from pursuing a university career in that field. The man and the times met: Camus joined the resistance movement during the occupation and after the liberation served as a columnist for the newspaper Combat.
The essay Le Mythe de Sisyphe (The Myth of Sisyphus), 1942, expounds notion of acceptance of the absurd of Camus with "the total absence of hope, which has nothing to do with despair, a continual refusal, which must not be confused with renouncement - and a conscious dissatisfaction."
Meursault, central character of L'Étranger (The Stranger), 1942, illustrates much of this essay: man as the nauseated victim of the absurd orthodoxy of habit, later - when the young killer faces execution - tempted by despair, hope, and salvation.
Besides his fiction and essays, Camus very actively produced plays in the theater (e.g., Caligula, 1944).
The time demanded his response, chiefly in his activities, but in 1947, Camus retired from political journalism.
Doctor Rieux of La Peste (The Plague), 1947, who tirelessly attends the plague-stricken citizens of Oran, enacts the revolt against a world of the absurd and of injustice, and confirms words: "We refuse to despair of mankind. Without having the unreasonable ambition to save men, we still want to serve them."
People also well know La Chute (The Fall), work of Camus in 1956.
Camus authored L'Exil et le royaume (Exile and the Kingdom) in 1957. His austere search for moral order found its aesthetic correlative in the classicism of his art. He styled of great purity, intense concentration, and rationality.
Camus died at the age of 46 years in a car accident near Sens in le Grand Fossard in the small town of Villeblevin.
Chinese 阿尔贝·加缪
Origin and his experiences of this representative of non-metropolitan literature in the 1930s dominated influences in his thought and work.
He also adapted plays of Pedro Calderón de la Barca, Lope de Vega, Dino Buzzati, and Requiem for a Nun of William Faulkner. One may trace his enjoyment of the theater back to his membership in l'Equipe, an Algerian group, whose "collective creation" Révolte dans les Asturies (1934) was banned for political reasons.
Of semi-proletarian parents, early attached to intellectual circles of strongly revolutionary tendencies, with a deep interest, he came at the age of 25 years in 1938; only chance prevented him from pursuing a university career in that field. The man and the times met: Camus joined the resistance movement during the occupation and after the liberation served as a columnist for the newspaper Combat.
The essay Le Mythe de Sisyphe (The Myth of Sisyphus), 1942, expounds notion of acceptance of the absurd of Camus with "the total absence of hope, which has nothing to do with despair, a continual refusal, which must not be confused with renouncement - and a conscious dissatisfaction."
Meursault, central character of L'Étranger (The Stranger), 1942, illustrates much of this essay: man as the nauseated victim of the absurd orthodoxy of habit, later - when the young killer faces execution - tempted by despair, hope, and salvation.
Besides his fiction and essays, Camus very actively produced plays in the theater (e.g., Caligula, 1944).
The time demanded his response, chiefly in his activities, but in 1947, Camus retired from political journalism.
Doctor Rieux of La Peste (The Plague), 1947, who tirelessly attends the plague-stricken citizens of Oran, enacts the revolt against a world of the absurd and of injustice, and confirms words: "We refuse to despair of mankind. Without having the unreasonable ambition to save men, we still want to serve them."
People also well know La Chute (The Fall), work of Camus in 1956.
Camus authored L'Exil et le royaume (Exile and the Kingdom) in 1957. His austere search for moral order found its aesthetic correlative in the classicism of his art. He styled of great purity, intense concentration, and rationality.
Camus died at the age of 46 years in a car accident near Sens in le Grand Fossard in the small town of Villeblevin.
Chinese 阿尔贝·加缪
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 103 reviews
September 25, 2015
1. Dar ce-i fericirea dacă nu simplul acord între făptură și existența pe care o duce?
2. Cât sunt de săraci cei care au nevoie de mituri!
3. Îmi spun: voi muri, dar asta nu înseamnă nimic, de vreme ce nu ajung s-o cred și de vreme ce nu pot avea decât experiența morții celorlalți.
4. Totul e trecător, spun iconițele în formă de inimă. Doar amintirea dăinuie...
2. Cât sunt de săraci cei care au nevoie de mituri!
3. Îmi spun: voi muri, dar asta nu înseamnă nimic, de vreme ce nu ajung s-o cred și de vreme ce nu pot avea decât experiența morții celorlalți.
4. Totul e trecător, spun iconițele în formă de inimă. Doar amintirea dăinuie...
October 17, 2018
"Θαύμαζα, θαυμάζω τούτο το δεσμό που παντρεύει τον άνθρωπο με τον κόσμο, αυτή τη διπλή αντανάκλαση στην οποία μπορεί η καρδιά μου να επέμβει και να υπαγορεύει την ευτυχία της μέχρις ένα συγκεκριμένο όριο όπου ο κόσμος μπορεί τότε να την ολοκληρώσει ή να την καταστρέψει."
July 12, 2022
لا يخذلني كامو أبدًا، لذلك أختاره في كل مرة أحتاج فيها إلى حديث عميق مع صديق قديم.
كم يجيد التعبير عن أن الحياة صعبة بطبيعة الحال وأن فعل السعادة ليس سهلًا كما يشاع، بل أنه "لا بد من أهلية نادرة ليكون الإنسان مستمتعًا"
لذا لا بأس إن وجدنا صعوبة في الاستمتاع بالحياة، لكن علينا الانتباه كما لأن "من السهل أن تفوتنا السعادة باعتبار أنها غير مستحقة دائمًا".
لا فاتتكم أي سعادة يا أصدقاء، خاصة سعادة القراءة لآلبير كامو!
كم يجيد التعبير عن أن الحياة صعبة بطبيعة الحال وأن فعل السعادة ليس سهلًا كما يشاع، بل أنه "لا بد من أهلية نادرة ليكون الإنسان مستمتعًا"
لذا لا بأس إن وجدنا صعوبة في الاستمتاع بالحياة، لكن علينا الانتباه كما لأن "من السهل أن تفوتنا السعادة باعتبار أنها غير مستحقة دائمًا".
لا فاتتكم أي سعادة يا أصدقاء، خاصة سعادة القراءة لآلبير كامو!
January 25, 2021
Ένα μικρό διαμαντάκι!!
Πόσο με γοητεύει η γραφή του...!!
Πόσο με γοητεύει η γραφή του...!!
Read
April 26, 2019وصفه لمدينه جزائريه ممتع جدا جدا....تيبازه
يقول يتوجب علي ان اكون عاريا ثم ان اغوص في البحر و انا لا ازال اعبق بروائح الارض و ان اغسل هذه في ذاك و ان اعقد على جلدي العناق الذي يتنهد اليه البحر و الارض شفه الى شفه منذ زمن بعيد جدا...
و يقول ان الحب الذي تتبادله مع مدينه هو في الاغلب حب سرى ...
يا للبلد الفريد الذي يهب الانسان الذي يغذيه عظمته و بؤسه في ان واحد....
و نذهب في مواضع اخرى من الكتاب معه الى فلسفته الخاصه عن الامل الذي يتخلى عنه لانه يعادل عنده الرضوخ لكن ان تعيش فهو ان لا ترضخ...و ان بعض الاستمرار في اليأس قد يولد الفرح...ثمه سعاده اسمى تبدو فيها السعاده باطله...و كل نفي يحتوي ايضا على برعم نعم....لابد ان تفنى الحقيقه و هل ثمه ما يهيج الوجد كهذا...ماذا استطيع ان افعل بحقيقه لن تفنى و ان كنت اتمناها...انها تفوق مستواي...هذه الصحراء الفريده لا يشعر بها الا من كان قادرا على الحياه دون ان يروي ظمأه بسراب ماء ابدا...و في قلب تمرده يكمن رضوخ
افكار كامو ممتعه دوما و اوصافه اكثر من رائعه اما ترجمه طرابيشي فهي مثل ربيع معطر ملون يغمرك عبقه...يغوص في بحور كامو قيتعانقان بمهابه...ابداعان في ان ...
يقول يتوجب علي ان اكون عاريا ثم ان اغوص في البحر و انا لا ازال اعبق بروائح الارض و ان اغسل هذه في ذاك و ان اعقد على جلدي العناق الذي يتنهد اليه البحر و الارض شفه الى شفه منذ زمن بعيد جدا...
و يقول ان الحب الذي تتبادله مع مدينه هو في الاغلب حب سرى ...
يا للبلد الفريد الذي يهب الانسان الذي يغذيه عظمته و بؤسه في ان واحد....
و نذهب في مواضع اخرى من الكتاب معه الى فلسفته الخاصه عن الامل الذي يتخلى عنه لانه يعادل عنده الرضوخ لكن ان تعيش فهو ان لا ترضخ...و ان بعض الاستمرار في اليأس قد يولد الفرح...ثمه سعاده اسمى تبدو فيها السعاده باطله...و كل نفي يحتوي ايضا على برعم نعم....لابد ان تفنى الحقيقه و هل ثمه ما يهيج الوجد كهذا...ماذا استطيع ان افعل بحقيقه لن تفنى و ان كنت اتمناها...انها تفوق مستواي...هذه الصحراء الفريده لا يشعر بها الا من كان قادرا على الحياه دون ان يروي ظمأه بسراب ماء ابدا...و في قلب تمرده يكمن رضوخ
افكار كامو ممتعه دوما و اوصافه اكثر من رائعه اما ترجمه طرابيشي فهي مثل ربيع معطر ملون يغمرك عبقه...يغوص في بحور كامو قيتعانقان بمهابه...ابداعان في ان ...
August 15, 2023
▪️ 3,5▪️
Το 'καλοκαίρι στο Αλγέρι' με ταξίδεψε.
Το 'καλοκαίρι στο Αλγέρι' με ταξίδεψε.
June 21, 2019
Текстовете в тази книга са истинско словесно великолепие!!!
“Дърветата се бяха населили с птици. Земята бавно въздишаше, преди да потъне в тъма. След малко, с изгрева на първата звезда, нощта ще се спусне пред сцената на света. Ярките богове на деня ще изживеят ежедневната си смърт. Ала ще дойдат други богове.”
"Единения" съдържа 4 ранни есета на Камю, публикувани за пръв път в Алжир през 1939 г. и останали в сянка. Днес живеят нов живот и макар да представят един ранен Камю, пак личи майсторското изящество на словото му и проникновеното му умение да предаде тази тънка, почти невидима, връзка между човека и света. За мен тези есета са неговото преклонение пред малките чудеса в нас и около нас!
"Знаех, че милиони очи са съзерцавали същата гледка, но за мен тя бе като първата усмивка на небето. Изтръгваше ме от самия мен в най-дълбок смисъл. Уверяваше ме, че без моята любов и без прекрасния възглас на камъка, всичко е ненужно. Светът е красив и извън него няма спасение."
“Дърветата се бяха населили с птици. Земята бавно въздишаше, преди да потъне в тъма. След малко, с изгрева на първата звезда, нощта ще се спусне пред сцената на света. Ярките богове на деня ще изживеят ежедневната си смърт. Ала ще дойдат други богове.”
"Единения" съдържа 4 ранни есета на Камю, публикувани за пръв път в Алжир през 1939 г. и останали в сянка. Днес живеят нов живот и макар да представят един ранен Камю, пак личи майсторското изящество на словото му и проникновеното му умение да предаде тази тънка, почти невидима, връзка между човека и света. За мен тези есета са неговото преклонение пред малките чудеса в нас и около нас!
"Знаех, че милиони очи са съзерцавали същата гледка, но за мен тя бе като първата усмивка на небето. Изтръгваше ме от самия мен в най-дълбок смисъл. Уверяваше ме, че без моята любов и без прекрасния възглас на камъка, всичко е ненужно. Светът е красив и извън него няма спасение."
April 8, 2020
„ „Ferice de făptura omenească care-a văzut aceste lucruri.” Să văd, și să văd aici pe pământ; cum aș putea uita această învățătură? La misterele din Eleusis contemplația era de-ajuns. Aici, știu că niciodata nu mă voi apropia destul de lume. Trebuie să fiu gol și să mă arunc în mare, îmbibat de parfumurile tari ale pământului, să mă spăl de ele în valuri și să înnod pe trupul meu îmbrățișarea după care suspină, gură-n gură, de atâta vreme, pământul și marea.”
„Puțini oameni înțeleg că există un refuz ce n-are nimic comun cu renunțarea. Ce înseamnă aici cuvinte ca viitor, avere, situație? Ce înseamnă progresul inimii? Dacă refuz cu încăpățânare toți acei „mai târziu” o fac pentru că nu vreau să renunț la bogăția mea prezentă. Nu-mi place să cred că moartea dă într-o altă viață. Pentru mine e o poartă închisă.”
„Nu-i întotdeauna ușor să fii om, și cu atât mai puțin să fii un om pur. Dar a fi pur înseamnă a regăsi acea patrie a sufletului unde îți simți înrudirea cu lumea și unde bătăile sângelui se confundă cu pulsațiile violente ale soarelui de amiază.”
„Există cuvinte pe care nu le-am înțeles niciodată prea bine, ca acela de păcat. Cred totuși că pot spune că acești oameni n-au păcătuit împotriva vieții. Căci, dacă există un păcat împoriva vieții, acela nu e, poate, să deznădăjduiești, ci să nădăjduiești într-o altă viață, sustrăgându-te necruțătoarei măreții a acesteia.”
„Puțini oameni înțeleg că există un refuz ce n-are nimic comun cu renunțarea. Ce înseamnă aici cuvinte ca viitor, avere, situație? Ce înseamnă progresul inimii? Dacă refuz cu încăpățânare toți acei „mai târziu” o fac pentru că nu vreau să renunț la bogăția mea prezentă. Nu-mi place să cred că moartea dă într-o altă viață. Pentru mine e o poartă închisă.”
„Nu-i întotdeauna ușor să fii om, și cu atât mai puțin să fii un om pur. Dar a fi pur înseamnă a regăsi acea patrie a sufletului unde îți simți înrudirea cu lumea și unde bătăile sângelui se confundă cu pulsațiile violente ale soarelui de amiază.”
„Există cuvinte pe care nu le-am înțeles niciodată prea bine, ca acela de păcat. Cred totuși că pot spune că acești oameni n-au păcătuit împotriva vieții. Căci, dacă există un păcat împoriva vieții, acela nu e, poate, să deznădăjduiești, ci să nădăjduiești într-o altă viață, sustrăgându-te necruțătoarei măreții a acesteia.”
September 7, 2013
I read Noces and Eté when I was living and working in Tunis. Two months into this trip, I was starting to get a strong feeling about life in the heir of ancient times Carthage. I could not however express much of that feeling, until I read Noces and l'Eté.
The descriptions that Camus gives of his Algeria struck me as detached and perspicacious. It gave an accurate perception of feelings that I had failed to express about Tunis. This is one of the most beautifully written, and less romanticized, descriptions of North African cities. It lacks the naive excitement of orientalists, and the blind sentimentalism of local authors. There is nothing to be found here but the blunt and barren void that North African cities offer to their inhabitants.
I offered this book to my best-friend before she left to China, and would recommend it to anyone going on a long and distant trip.
The descriptions that Camus gives of his Algeria struck me as detached and perspicacious. It gave an accurate perception of feelings that I had failed to express about Tunis. This is one of the most beautifully written, and less romanticized, descriptions of North African cities. It lacks the naive excitement of orientalists, and the blind sentimentalism of local authors. There is nothing to be found here but the blunt and barren void that North African cities offer to their inhabitants.
I offered this book to my best-friend before she left to China, and would recommend it to anyone going on a long and distant trip.
Read
May 17, 2021«Στο Αλγέρι, στους συνοικιακούς κινηματογράφους, πουλάνε καμιά φορά καραμέλες μέντας που έχουν στο περιτύλιγμά τους γραμμένο με κόκκινα γράμματα ό,τι χρειάζεται για το ξεκίνημα του έρωτα: 1) ερωτήσεις: «πότε θα με παντρευτείς;» «μ' αγαπάς;» και 2) απαντήσεις: «την άνοιξη», «μέχρι τρέλας». Αφού προετοιμάζουμε το έδαφος της δίνουμε στη διπλανή μας που απαντάει με τον ίδιο τρόπο ή περιορίζεται να κάνει ότι δεν καταλαβαίνει. Στην Μπελκούρ, είδαμε να γίνονται γάμοι κατ' αυτόν τον τρόπο και ολόκληρες ζωές να δεσμεύονται γιατί ανταλλάχθηκαν καραμέλες μέντας. Κι αυτό περιγράφει τέλεια την παιδικότητα των ανθρώπων αυτού του τόπου.»
🦆
🦆
June 2, 2017
While lyrical, certainly, and containing powerfully moving passages, the work overall is redolent of juvenalia. It's interesting to see insight into Camus' formative experiences and early thoughts, but his pronouncements lack weightiness and authority, and are often wedged between a witty observation about tanned skin and lonely reminiscence of a landscape.
August 1, 2019
"... qu'est-ce que le bonheur sinon le simple accord entre un être et l'éxistence qu'il mène?"
La prose est exceptionnelle et presque poétique. Il m'a fallu si longtemps pour le lire parce que je voulais profiter de chaque phrase. Je souhaitais seulement que le livre comprenne aussi "Le Retour à Tipasa", mon essai préféré.
La prose est exceptionnelle et presque poétique. Il m'a fallu si longtemps pour le lire parce que je voulais profiter de chaque phrase. Je souhaitais seulement que le livre comprenne aussi "Le Retour à Tipasa", mon essai préféré.
March 8, 2019
These lyrical essays based on landscapes in Algeria help us to understand Meursault better, and la tendre indifférence du monde which he talks about. They are outstanding.
July 11, 2020
3.5
¿Existe el genero filosofía poética? Si la respuesta es NO, Camus lo acaba de inventar.
¿Existe el genero filosofía poética? Si la respuesta es NO, Camus lo acaba de inventar.
April 7, 2022
Nuntă la Tipasa - 5*
Vântul la Djemila - 5*
Vara la Alger - 5*
Deșertul - 4*
Vântul la Djemila - 5*
Vara la Alger - 5*
Deșertul - 4*
November 20, 2023
Je suis tombé sur Noces en feuilletant le volume I des textes complets de Camus publié dans les Pléiades. Quatre petits textes mélangeant le réalisme à la philosophie. Très lyrique et quasi poétique, ce sont des petites esquisses sur la mort, la vie, la dualité de l’âme et du corps, la nature, et tout bien plus encore.
March 30, 2024
Extrêmement poétique. Camus écrit vraiment bien et ses descriptions mêlent une appréciation de la beauté du monde et sa perception du bonheur. Il parle aussi de la mort, et d'autres sujets que j'ai honnêtement pas compris. Certains textes sont plus confus par moment mais ça reste vraiment plaisant a lire.
December 2, 2015
تعرفت على ألبير كامو أول مرة في المرحلة الثانوية عن طريقة روايته الغريب
« L'Étranger » ، اشتريتها من محل للكتب المستعملة، وللأسف لم أقرأ منها حرفا
واحدا فقد كنت منشغلة بسنتي الأخيرة في الثانوية، وبعدها انتقلت لمدينة الجديدة من
أجل إكمال دراستي الجامعية، مرت سنوات الجامعة ونسيت أمرها، حتى ذكرتها لي صديقة
خلال حديثنا عن سارتر والفلسفة الوجودية والعبثية، فعندما عدت لبيت أهلي بحث عن الرواية وللأسف
لم أجدها فقد قامت والدتي بالتخلص من كل الكتب والاشياء التي لم أخذها معي، ولحد
الآن لازلت أحس بالحزن والحسرة على تفريطي في تلك الرواية وباقي ا��كتب.
ومرة أخرى
ألتقي بألبير كامو من خلال مجموعته القصصية "أعراس"، التي نشرت
عام 1938، فيها تعرفت على الوجه الآخر له، فلطالما اعتبرت كامو فيلسوف ومفكر وأديب
لكن أن يمتلك هذه القدرة على تجسيد تأملاته عن الحياة والسعادة والحب والموت
والأبدية والفن والناس بلغة أدبية رائعة مع أسلوب جورج طرابيشي المميز (هو أيضا
كنت أعتبره مفكر ولم أظن يوما أنه يمتلك أسلوبا أدبيا رائعا)، سيجعلانك ترى تيبازه
وجميلة وتطوف بالجزائر وتتمتع بجمال طبيعتها وبملوحة
شواطئها وبالرياح وبالأغاني الجزائرية، وتتعرف على الفن الإيطالي وعلى شوارع فلورنسا
وبيزا، فهذا الكتاب مليء بالتأملات الصوفية والفلسفية والصور الأدبية
وأحيانا الشاعرية التي ستأسرك.
October 2, 2023
"От значение е истината. Наричам истина всичко, което пребъдва. Има тънка поучителност в мисълта, че в това отношение само художниците са способни да утолят глада ни. Така е, понеже те имат преимуществото да се поставят като романтисти на тялото. Така е, понеже действат чрез прекрасния и лековат способ, именувам настояще. А настоящето винаги се изобразява чрез дела. Те рисуват не усмивка или бегла свенливост, съжаление или очакване, а лице със своя релеф от кости и с топлината на кръвта. От образите, застинали във вечни черти, те завинаги са прокудили проклятието- с цената на надеждата. Защото тялото е в неведение относно надеждата. То познава само туптежа на своята кръв."
April 13, 2014
تكاد المجموعة القصصيّة"أعراس"- والتي يصرّ كاتبها الفرنسي الشهير ألبير كامو على اعتبارها مجرّد مقالات بالمعنى الحرفي للكلمة – تكاد أن تكون مجموعة من التأمّلات التي راودت ذهن كاتبنا خلال زيارته لمواضع عدّة في الجزائر وإيطاليا وغيرها،
فما هي إلاّ تأمّلات عن الحياة والموت والأبديّة والسعادة والصمت والفن وأحوال الشعوب المختلفة وغيرها من منظور الكاتب في لغة أدبيّة جميلة تأسر القارئ وتحلّق به بعيدا ليزور تلك الأماكن وينعم بجمال الطبيعة ودفء الشمس ويتبلّل بقطرات مياه الشواطئ ويختلط ذلك بالعرق الذي تولّده حرارة الجو قبل أن يجفّفه النسيم العذب، ويغمر كل هذه المشاهد صمت وسكون يكاد لا يقطعه إلاّ صوت الريح أو أمواج الشاطئ أو أغاني الشبّان في الجزائر وبالتأكيد تأمّلات الكاتب وهو يقصّ علينا فلسفته ورؤيته عن الحياة وبحثه عن السعادة والخلود في لغة جذّابة بذل المترجم القدير الأستاذ جورج طرابيشي جهدا واضحا في الحفاظ على جماليّتها بحيث لا تشعر معها وكأنّك تقرأ نصّا مترجما، بل النص الأصلي بروحه وسلاسته.
في"أعراس في تيبازه"يحتفي الكاتب بالسعادة ويرى فيها غاية الحياة ويدين الملل والرتابة ويعتقد بأنّه في الإمكان النظر إلى العالم كلّ يوم من منظور جديد من دون أن يصيبنا الملل وبأنّ الملل نتيجة لغياب هذه القدرة على اقتناص كل ما هو جديد في ما نعتبره نفس المشهد، فهو لا يرى في الطبيعة تكرارا ورتابة، بل جمالا لا تستطيع كل العيون إدراكه. فالكاتب يعتبر العالم وما يمنحه إيّانا من جمال كفيل بجعلنا سعداء وضرورة مشاركة هذه السعادة مع الآخرين، إذ يقول،"ثمّة وقت للحياة، ووقت للشهادة على الحياة."أي أنّه يتوجّب علينا أن نحيا ونشارك تجربة حياتنا وندوّنها، وبذلك نحيا حياة كاملة، لا نصف حياة.
وفي"الريح في جميلة"ينقل لنا الكاتب أجواء هذه المنطقة النائية التي تبدو وكأنّها نهاية العالم بعد طريق متعرّج طويل، ويلهمه صمت المنطقة – عدا صوت الريح الذي يوحي هو الآخر بالفراغ والعزلة – يمنحه كلّ ذلك الفرصة ليعبّر عن مخاوفه – والتي تتكرّر في المقالات الأربع – حول الأبديّة والفناء، فهو يدين قلّة معلوماتنا عن الموت وتهرّب الكثيرين من مناقشة هذا الموضوع وكأنّ"كل ما هو بسيط يتجاوزنا"وفق تعبير الكاتب، فجمال العالم يهبنا سببا للسعادة ولكنّه في الآن ذاته يذكّرنا بفنائنا ويعتقد الكاتب بأنّ كل الأرواح الطيّبة تروم الخلود ولكنّ طرقها تختلف فيلجأ البعض للتخلّي عن المتعة كي يخلد وبالتالي قد يفقد كل الفرص للاستمتاع.
http://almadasupplements.com/news.php...
تكملة المقال
فما هي إلاّ تأمّلات عن الحياة والموت والأبديّة والسعادة والصمت والفن وأحوال الشعوب المختلفة وغيرها من منظور الكاتب في لغة أدبيّة جميلة تأسر القارئ وتحلّق به بعيدا ليزور تلك الأماكن وينعم بجمال الطبيعة ودفء الشمس ويتبلّل بقطرات مياه الشواطئ ويختلط ذلك بالعرق الذي تولّده حرارة الجو قبل أن يجفّفه النسيم العذب، ويغمر كل هذه المشاهد صمت وسكون يكاد لا يقطعه إلاّ صوت الريح أو أمواج الشاطئ أو أغاني الشبّان في الجزائر وبالتأكيد تأمّلات الكاتب وهو يقصّ علينا فلسفته ورؤيته عن الحياة وبحثه عن السعادة والخلود في لغة جذّابة بذل المترجم القدير الأستاذ جورج طرابيشي جهدا واضحا في الحفاظ على جماليّتها بحيث لا تشعر معها وكأنّك تقرأ نصّا مترجما، بل النص الأصلي بروحه وسلاسته.
في"أعراس في تيبازه"يحتفي الكاتب بالسعادة ويرى فيها غاية الحياة ويدين الملل والرتابة ويعتقد بأنّه في الإمكان النظر إلى العالم كلّ يوم من منظور جديد من دون أن يصيبنا الملل وبأنّ الملل نتيجة لغياب هذه القدرة على اقتناص كل ما هو جديد في ما نعتبره نفس المشهد، فهو لا يرى في الطبيعة تكرارا ورتابة، بل جمالا لا تستطيع كل العيون إدراكه. فالكاتب يعتبر العالم وما يمنحه إيّانا من جمال كفيل بجعلنا سعداء وضرورة مشاركة هذه السعادة مع الآخرين، إذ يقول،"ثمّة وقت للحياة، ووقت للشهادة على الحياة."أي أنّه يتوجّب علينا أن نحيا ونشارك تجربة حياتنا وندوّنها، وبذلك نحيا حياة كاملة، لا نصف حياة.
وفي"الريح في جميلة"ينقل لنا الكاتب أجواء هذه المنطقة النائية التي تبدو وكأنّها نهاية العالم بعد طريق متعرّج طويل، ويلهمه صمت المنطقة – عدا صوت الريح الذي يوحي هو الآخر بالفراغ والعزلة – يمنحه كلّ ذلك الفرصة ليعبّر عن مخاوفه – والتي تتكرّر في المقالات الأربع – حول الأبديّة والفناء، فهو يدين قلّة معلوماتنا عن الموت وتهرّب الكثيرين من مناقشة هذا الموضوع وكأنّ"كل ما هو بسيط يتجاوزنا"وفق تعبير الكاتب، فجمال العالم يهبنا سببا للسعادة ولكنّه في الآن ذاته يذكّرنا بفنائنا ويعتقد الكاتب بأنّ كل الأرواح الطيّبة تروم الخلود ولكنّ طرقها تختلف فيلجأ البعض للتخلّي عن المتعة كي يخلد وبالتالي قد يفقد كل الفرص للاستمتاع.
http://almadasupplements.com/news.php...
تكملة المقال
January 25, 2020
Livre nettement plus lumineux que son précédent L'envers et l'endroit. On y retrouve le thème de l'absurde mais aussi celui de ls révolte. La mort rôde (Camus se sait condamné par la tuberculose car les antibiotiques pour la soigner n'existent pas encore) mais cela ne l'empêche pas d'être sensible au soleil, à la mer, à la lumière, aux senteurs de la Méditerranée... La beauté n'apparaît qu'à ceux qui vont mourir...
April 24, 2016
أعراس
على صغر حجم الكتاب لم استطع إكماله، أي ملل!!!
على صغر حجم الكتاب لم استطع إكماله، أي ملل!!!
September 22, 2016
La soif de vivre avant l'apparition de l'absurde.
August 14, 2017
لقد بتنا لا نعرف كيف نميز الوجوه الحقيقة لمن يحيط بنا .
البير كامو
البير كامو
April 18, 2022
Hola, aquí mi reseña/análisis de "Bodas". Para una publicación más dinámica y otros contenidos, échenle un vistazo a mi Instagram: https://www.instagram.com/libromedeto...
Bodas – Albert Camus (5/5)
Formato: Pasta blanda, Mirlo Pocket, páginas 48.
“Si hay pecado contra la vida, no consiste tanto en desesperar si no en esperar otra vida y eludir la grandeza implacable de esta.”
Sinopsis del servidor: Bodas es una colección de cuatro ensayos liricos escritos por el escritor Francés nacido en Argelia, Albert Camus. En estos el autor plasma tanto su ansia y voluntad de vivir como el rechazo hacia la muerte, contagiados por la naturaleza que se encuentra ante su cuerpo lleno de juventud.
Análisis: Bodas fue una lectura con la que hice un click inmediato, elegí esta lectura debido al gran impacto que tuvo en mi “La muerte feliz” (Novela escrita en el mismo periodo que estos ensayos) y que mejor manera de complementar la novela que con el pensamiento del escritor.
El momento en que la leí fue el ideal, en contacto con la naturaleza uno siente a flor de piel lo expresado por el escritor. Haré una reseña individual de cada ensayo tratando de no profundizar tanto en éstos, de hacerlo quizá termine haciendo una reseña del tamaño de la lectura. Cabe mencionar que los cuatro ensayos comparten ideas y se complementan entre sí.
-Bodas en Tipasa
“Amo esta vida con abandono y quiero hablar de ella con libertad: me brinda el orgullo de mi condición humana.”
“En primavera Tipasa está habitada por los dioses”, de esta forma Camus nos presenta su escenario, su musa. ¿Qué se puede hacer frente a una imagen tan hermosa sino embriagarse de vida? El autor nos relata su experiencia en la costa de Tipasa, donde acompañado de sus seres queridos exhibe la feliz fatiga de un día de bodas con el mundo. Es interesante que a pesar de encontrarse en un lugar tan bello, el autor nos mencione que nunca permaneció en Tipasa más de un día, cuanto más efímero mejor, “Siempre llega un momento en que ya se ha visto demasiado un paisaje, así como hace falta mucho tiempo antes de haberlo visto bastante.”
-El viento en Djémila
“Si rechazo todos los más tardes del mundo es porque también se trata de no renunciar a mi riqueza presente.”
Djémila es descrito como un sitio del que uno regresa, un lugar habitado por las barrancas, piedras y el silencio. El entonces joven escritor se enfrenta a la grandeza de un lugar ajeno a su entorno, esa grandeza que lo hace sentir insignificante pero que a la vez lo abraza, haciéndolo sentir parte de ella, “Pronto, esparcido por los cuatro rincones del mundo, olvidado de mí mismo, soy ese viento y nunca había sentido, tan profundamente y a la vez, mi desinterés por mí mismo y mi presencia en el mundo.” [Ante ti no soy nada, pero contigo soy todo.] Frente a esta soledad Albert Camus se siente indefenso y es aquí donde vemos nacer las principales cuestiones de su obra futura: La muerte, el suicidio, el porvenir y el rechazo hacia la eternidad.
-El verano en Argel
“Y a que podría llamarle eternidad si no a lo que continuara después de mi muerte?”
En este ensayo se relata la experiencia de la juventud argelina. En Argel, quién tiene juventud vive rodeado de triunfo y belleza, pero para quién carece de ella no hay más que melancolía y añoranza. Sin embargo, el joven argelino comienza a trabajar muy pronto, después de algunos años agota su proyecto de vida y no le queda más que esperar su final entre su esposa e hijos. ¿Qué más se puede esperar de una sociedad que aposto todos sus bienes a favor de la vida e ignoro la consciencia de la muerte? Para Camus, la vida de un hombre se realiza en soledad, no hay otra certidumbre para el más qué la que se puede tocar con las manos. Si para el existe el pecado como tal, este sería el delegar la grandeza de la vida esperando tener una distinta.
-El desierto
“¿Pero qué es la felicidad si no el simple acuerdo entre un ser y la existencia que lleva?”
El escenario cambia, el escritor visita la bella Italia, donde encuentra en sus calles a los personajes de los cuadros de los grandes maestros toscanos. “La tristeza en este país nunca es más que un comentario sobre la belleza” nos dice Camus, como con sus otras musas encuentra aquí la pasión necesaria para desprenderse de cualquier mascara, la religión, los mitos, etc. La experiencia de una vista preciosa le hace adquirir la doble consciencia del deseo de perdurar y de su destino mortal. Ante un destino mortal, se extingue la esperanza, y la renuncia a la eternidad guía a la felicidad presente. Florencia, sus grandes artistas, ídolos y paisajes, perecerán sin mí.
¿Lo recomendaría?: Definitivamente, fue un libro que disfrute demasiado, pienso que cualquier persona que lo lea puede encontrarlo reconfortante. No es necesario que hayas leído algo de Camus para que lo entiendas, todo lo contrario, vendría muy bien empezar por aquí ya que todo el trabajo posterior nace de los pensamientos expuestos en esta obra. Si te gusta mucho la naturaleza te encantara, sería un muy buen acompañante para un viaje donde te encuentres rodeado de ella.
P.D: este libro me boosteo las ganas de vivir, si lo llegan a leer espero les suceda igual.
Live Love Die.
Bodas – Albert Camus (5/5)
Formato: Pasta blanda, Mirlo Pocket, páginas 48.
“Si hay pecado contra la vida, no consiste tanto en desesperar si no en esperar otra vida y eludir la grandeza implacable de esta.”
Sinopsis del servidor: Bodas es una colección de cuatro ensayos liricos escritos por el escritor Francés nacido en Argelia, Albert Camus. En estos el autor plasma tanto su ansia y voluntad de vivir como el rechazo hacia la muerte, contagiados por la naturaleza que se encuentra ante su cuerpo lleno de juventud.
Análisis: Bodas fue una lectura con la que hice un click inmediato, elegí esta lectura debido al gran impacto que tuvo en mi “La muerte feliz” (Novela escrita en el mismo periodo que estos ensayos) y que mejor manera de complementar la novela que con el pensamiento del escritor.
El momento en que la leí fue el ideal, en contacto con la naturaleza uno siente a flor de piel lo expresado por el escritor. Haré una reseña individual de cada ensayo tratando de no profundizar tanto en éstos, de hacerlo quizá termine haciendo una reseña del tamaño de la lectura. Cabe mencionar que los cuatro ensayos comparten ideas y se complementan entre sí.
-Bodas en Tipasa
“Amo esta vida con abandono y quiero hablar de ella con libertad: me brinda el orgullo de mi condición humana.”
“En primavera Tipasa está habitada por los dioses”, de esta forma Camus nos presenta su escenario, su musa. ¿Qué se puede hacer frente a una imagen tan hermosa sino embriagarse de vida? El autor nos relata su experiencia en la costa de Tipasa, donde acompañado de sus seres queridos exhibe la feliz fatiga de un día de bodas con el mundo. Es interesante que a pesar de encontrarse en un lugar tan bello, el autor nos mencione que nunca permaneció en Tipasa más de un día, cuanto más efímero mejor, “Siempre llega un momento en que ya se ha visto demasiado un paisaje, así como hace falta mucho tiempo antes de haberlo visto bastante.”
-El viento en Djémila
“Si rechazo todos los más tardes del mundo es porque también se trata de no renunciar a mi riqueza presente.”
Djémila es descrito como un sitio del que uno regresa, un lugar habitado por las barrancas, piedras y el silencio. El entonces joven escritor se enfrenta a la grandeza de un lugar ajeno a su entorno, esa grandeza que lo hace sentir insignificante pero que a la vez lo abraza, haciéndolo sentir parte de ella, “Pronto, esparcido por los cuatro rincones del mundo, olvidado de mí mismo, soy ese viento y nunca había sentido, tan profundamente y a la vez, mi desinterés por mí mismo y mi presencia en el mundo.” [Ante ti no soy nada, pero contigo soy todo.] Frente a esta soledad Albert Camus se siente indefenso y es aquí donde vemos nacer las principales cuestiones de su obra futura: La muerte, el suicidio, el porvenir y el rechazo hacia la eternidad.
-El verano en Argel
“Y a que podría llamarle eternidad si no a lo que continuara después de mi muerte?”
En este ensayo se relata la experiencia de la juventud argelina. En Argel, quién tiene juventud vive rodeado de triunfo y belleza, pero para quién carece de ella no hay más que melancolía y añoranza. Sin embargo, el joven argelino comienza a trabajar muy pronto, después de algunos años agota su proyecto de vida y no le queda más que esperar su final entre su esposa e hijos. ¿Qué más se puede esperar de una sociedad que aposto todos sus bienes a favor de la vida e ignoro la consciencia de la muerte? Para Camus, la vida de un hombre se realiza en soledad, no hay otra certidumbre para el más qué la que se puede tocar con las manos. Si para el existe el pecado como tal, este sería el delegar la grandeza de la vida esperando tener una distinta.
-El desierto
“¿Pero qué es la felicidad si no el simple acuerdo entre un ser y la existencia que lleva?”
El escenario cambia, el escritor visita la bella Italia, donde encuentra en sus calles a los personajes de los cuadros de los grandes maestros toscanos. “La tristeza en este país nunca es más que un comentario sobre la belleza” nos dice Camus, como con sus otras musas encuentra aquí la pasión necesaria para desprenderse de cualquier mascara, la religión, los mitos, etc. La experiencia de una vista preciosa le hace adquirir la doble consciencia del deseo de perdurar y de su destino mortal. Ante un destino mortal, se extingue la esperanza, y la renuncia a la eternidad guía a la felicidad presente. Florencia, sus grandes artistas, ídolos y paisajes, perecerán sin mí.
¿Lo recomendaría?: Definitivamente, fue un libro que disfrute demasiado, pienso que cualquier persona que lo lea puede encontrarlo reconfortante. No es necesario que hayas leído algo de Camus para que lo entiendas, todo lo contrario, vendría muy bien empezar por aquí ya que todo el trabajo posterior nace de los pensamientos expuestos en esta obra. Si te gusta mucho la naturaleza te encantara, sería un muy buen acompañante para un viaje donde te encuentres rodeado de ella.
P.D: este libro me boosteo las ganas de vivir, si lo llegan a leer espero les suceda igual.
Live Love Die.
September 29, 2023
"Nunta" - Albert Camus
O carte pe care o iubești sau o urăști. O carte care te poartă pe meleagurile îndepărtate ale propriei ființe, înconjurat de peisajul pe care de fapt nu îți aparține, ci tu îi aparții, contemplând asupra vieții, asupra iubirii, asupra cerului, pământului și mării pe care le simți, le iubești din toată pasiunea vieții, cele care îți dau curajul să treci dincolo de ființa ta, abandonează-ți instinctul primar și privește asupra puterii divine care e atât de mare, și totuși a creat omul, o ființă atât de mică, încât atunci când privește muntele el se simte mic dar în adâncul sufletului este infinit mai mare și se simte atât de norocos că există istorie, încât fără ea nimic nu ar fi existat. Iar Tipasa este o ruină, din ruină în ruină omul și-a clădit propria casă, propria familie, propria identitate.
Tăcerea și trăirea deplină a singurătății, abandonarea în locul unde nu există destinație, împotrivirea admirației vulgare, a pitorescului, a jocurilor de speranțe și a judecății care se năpustește asupra propriului sine, înconjurat de munții care devin din ce în ce mai mari, ascultarea zgomotului naturii cum se pietrifică, prin toate cele descifrăm scriitura lumii, în Djemila. Aici, omul își dă jos coroana de muritor, fiind blocat în prezentul său, fără trecut, fără viitor, să simtă cum sufletul lui devine unu static, acoperit fiind de coloanele forumului de unde nu mai pleacă, admirând cerul care nu are margini și care îl face să treacă în neființa lui vie. Cum simți vântul lui Djamila, tot așa simți cum lichidul devine solid, fără viață, fără a-ți da seama că totul în tine se usucă, decât în pragul morții pe care o conștientizezi că nu te poate evita, așa cum tu nu poți evita necunoscutul de care te lovești de atâtea ori, și te oprești ca un simplu spectator admirând neputința de a trece peste obstacole, peste greutăți...
Instinctul ne poartă dincolo de prezent, iar Alger este locul unde privim în trecut, ne uităm la tot ce este vechi, bătrân, dărăpănat, dar de ce are nevoie de a scăpa de această imagine posomorâtă? Da, de ceva nou! Tineretul care trăiește aici, care simte fiecare moment ca fiind ultimul din viața lor sărbătorind aceste clipe dansând pe plajă, în timp ce oamenii maturi își câștigă traiul prin muncă cinstită. Privind și analizând, trăiești o senzație care îți deschide toate simțurile pe care le posezi, acel apetit al vieții care te face dornic să te eliberezi asupra a tot ceea ce te înconjoară, să devii mai bun, să te mulțumești cu ceea ce dăruiești, dar cu înaintarea în vârstă, să te aștepți să apară declinul și uitarea frumuseții tinereții. Aici singurătatea este condamnată și cere sângele oamenilor tineri, pentru a exista, pentru a uita de istorie. Totuși... există și o spaimă a vieții, dar ridicolul și odiosul sunt prezente. Lipsa de spirit se datorează lipsei de religie care o dată ce poporul dispare, totul este dat uitării. Amintirea este cea care leagă omul de viața veșnică. Speranța este milă, mila este incertitudinea propriei valori care te leagă de materialul lumesc, iar totul nu este decât senzația unei spiritualialități ghidată pe drumul greșit al celor care cred, și nu simt.
"A trăi este, desigur, oarecum contrariul lui a exprima. După marii maeștri toscani, înseamnă a depune o întreită mărturie: în tăcere, în flacără și în nemișcare." Adevărul îl găsim în tot ceea ce vedem, dar asta nu înseamnă a-ți trăda propriile trăiri? Trăirile nu duc spre ascunderea verității? Oare ce este fals, nu există? Aici pot fi un critic, deoarece există o oarecare doză de sinceritate în fiecare din noi care poate să recunoască și să diferențieze între ceea ce este fals ȘI adevărat, dar depinde de inteligența fiecăruia, să nu dăm dovadă de imprudență în fața realității. În fața adevărului cu toții suntem egali... Iar "Deșertul" este o mare seacă din care nu putem smulge niciun firicel de veridicitate.
O carte pe care o iubești sau o urăști. O carte care te poartă pe meleagurile îndepărtate ale propriei ființe, înconjurat de peisajul pe care de fapt nu îți aparține, ci tu îi aparții, contemplând asupra vieții, asupra iubirii, asupra cerului, pământului și mării pe care le simți, le iubești din toată pasiunea vieții, cele care îți dau curajul să treci dincolo de ființa ta, abandonează-ți instinctul primar și privește asupra puterii divine care e atât de mare, și totuși a creat omul, o ființă atât de mică, încât atunci când privește muntele el se simte mic dar în adâncul sufletului este infinit mai mare și se simte atât de norocos că există istorie, încât fără ea nimic nu ar fi existat. Iar Tipasa este o ruină, din ruină în ruină omul și-a clădit propria casă, propria familie, propria identitate.
Tăcerea și trăirea deplină a singurătății, abandonarea în locul unde nu există destinație, împotrivirea admirației vulgare, a pitorescului, a jocurilor de speranțe și a judecății care se năpustește asupra propriului sine, înconjurat de munții care devin din ce în ce mai mari, ascultarea zgomotului naturii cum se pietrifică, prin toate cele descifrăm scriitura lumii, în Djemila. Aici, omul își dă jos coroana de muritor, fiind blocat în prezentul său, fără trecut, fără viitor, să simtă cum sufletul lui devine unu static, acoperit fiind de coloanele forumului de unde nu mai pleacă, admirând cerul care nu are margini și care îl face să treacă în neființa lui vie. Cum simți vântul lui Djamila, tot așa simți cum lichidul devine solid, fără viață, fără a-ți da seama că totul în tine se usucă, decât în pragul morții pe care o conștientizezi că nu te poate evita, așa cum tu nu poți evita necunoscutul de care te lovești de atâtea ori, și te oprești ca un simplu spectator admirând neputința de a trece peste obstacole, peste greutăți...
Instinctul ne poartă dincolo de prezent, iar Alger este locul unde privim în trecut, ne uităm la tot ce este vechi, bătrân, dărăpănat, dar de ce are nevoie de a scăpa de această imagine posomorâtă? Da, de ceva nou! Tineretul care trăiește aici, care simte fiecare moment ca fiind ultimul din viața lor sărbătorind aceste clipe dansând pe plajă, în timp ce oamenii maturi își câștigă traiul prin muncă cinstită. Privind și analizând, trăiești o senzație care îți deschide toate simțurile pe care le posezi, acel apetit al vieții care te face dornic să te eliberezi asupra a tot ceea ce te înconjoară, să devii mai bun, să te mulțumești cu ceea ce dăruiești, dar cu înaintarea în vârstă, să te aștepți să apară declinul și uitarea frumuseții tinereții. Aici singurătatea este condamnată și cere sângele oamenilor tineri, pentru a exista, pentru a uita de istorie. Totuși... există și o spaimă a vieții, dar ridicolul și odiosul sunt prezente. Lipsa de spirit se datorează lipsei de religie care o dată ce poporul dispare, totul este dat uitării. Amintirea este cea care leagă omul de viața veșnică. Speranța este milă, mila este incertitudinea propriei valori care te leagă de materialul lumesc, iar totul nu este decât senzația unei spiritualialități ghidată pe drumul greșit al celor care cred, și nu simt.
"A trăi este, desigur, oarecum contrariul lui a exprima. După marii maeștri toscani, înseamnă a depune o întreită mărturie: în tăcere, în flacără și în nemișcare." Adevărul îl găsim în tot ceea ce vedem, dar asta nu înseamnă a-ți trăda propriile trăiri? Trăirile nu duc spre ascunderea verității? Oare ce este fals, nu există? Aici pot fi un critic, deoarece există o oarecare doză de sinceritate în fiecare din noi care poate să recunoască și să diferențieze între ceea ce este fals ȘI adevărat, dar depinde de inteligența fiecăruia, să nu dăm dovadă de imprudență în fața realității. În fața adevărului cu toții suntem egali... Iar "Deșertul" este o mare seacă din care nu putem smulge niciun firicel de veridicitate.
January 21, 2023
Prin cuvinte destul de clare, Camus doar face aluzie la niște sentimente-adevăr legate de viață. Vorbește despre viață, adevăr, dragoste, despre a trăi, iar toate aceste idei îi vin din meditația lui asupra celor patru locuri (și oamenii lor) care constituie cele patru capitole ale cărții.
„Căci speranța, spre deosebire de ceea ce se crede, e tot una cu resemnarea. Și a trăi înseamnă a nu te resemna.”
„A trăi este, desigur, oarecum contrariul lui a exprima.”
„ Ce l-ar mai putea tulbura pe cel ce nu așteaptă nici un mâine?”
„Nimic nu-i m ai zadarnic decât să mori din dragoste. Pentru dragoste trebuie să trăiești.”
„Dar nici astăzi nu văd în ce măsură faptul că totul e zadarnic trebuie să-mi micșoreze revolta...”
„Oamenii își simt rareori inima inocentă, dar cel puțin în acele clipe datoria lor este să numească adevăr ceea ce în chip atât de straniu i-a purificat, chiar dacă adevărul acesta poate să le pară altora o blasfemie.”
„Chiar dacă mi-l doresc, ce-aș putea face cu un adevăr care nu va putrezi? Un asemenea adevăr nu-i pe măsura mea. Și a-l iubi ar fi o prefăcătorie.”
„Orice adevăr își poartă în el amărăciunea.”
„Căci speranța, spre deosebire de ceea ce se crede, e tot una cu resemnarea. Și a trăi înseamnă a nu te resemna.”
„A trăi este, desigur, oarecum contrariul lui a exprima.”
„ Ce l-ar mai putea tulbura pe cel ce nu așteaptă nici un mâine?”
„Nimic nu-i m ai zadarnic decât să mori din dragoste. Pentru dragoste trebuie să trăiești.”
„Dar nici astăzi nu văd în ce măsură faptul că totul e zadarnic trebuie să-mi micșoreze revolta...”
„Oamenii își simt rareori inima inocentă, dar cel puțin în acele clipe datoria lor este să numească adevăr ceea ce în chip atât de straniu i-a purificat, chiar dacă adevărul acesta poate să le pară altora o blasfemie.”
„Chiar dacă mi-l doresc, ce-aș putea face cu un adevăr care nu va putrezi? Un asemenea adevăr nu-i pe măsura mea. Și a-l iubi ar fi o prefăcătorie.”
„Orice adevăr își poartă în el amărăciunea.”
April 5, 2024
De verdad entre más leo a Camus más me pregunto por qué no se toma en serio en las facultades de filosofía. Un absoluto genio con una de las mejores plumas en toda la filosofía, comparable sólo con Nietzsche.
Estos ensayos son de las prosas más profundas y bellas que he leído en mi vida y asoman ideas que desarrolla a profundidad en el Mito de Sísifo y son centrales para el absurdismo.
Estos ensayos son de las prosas más profundas y bellas que he leído en mi vida y asoman ideas que desarrolla a profundidad en el Mito de Sísifo y son centrales para el absurdismo.
June 3, 2021
"Porque la esperanza, a diferencia de lo que se cree, equivale a la resignación. Y vivir no es resignarse"
Estos ensayos describen mucho del entorno en el que Camus se crio, la relación con obras como la peste es extraordinaria.
Estos ensayos describen mucho del entorno en el que Camus se crio, la relación con obras como la peste es extraordinaria.
August 5, 2017
أعراس
كتاب صغير الحجم الاجدر تسميته كتيب ، كتبه ألبيرت في الجزائر ، زخرفة كلامية و وجدانيات ضالة .
كتاب صغير الحجم الاجدر تسميته كتيب ، كتبه ألبيرت في الجزائر ، زخرفة كلامية و وجدانيات ضالة .
Displaying 1 - 30 of 103 reviews